Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Liviu Axinte PNL

Fostul director al Direcţiei Silvice în perioada 2004-2008, Mihai Axinte, a ajuns pe mâna procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Recent, lucrătorii DNA au preluat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani  dosarul în care Axinte era cercetat pentru “abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată”. Este vorba de dosarul 1319/p/2009, aflat în lucru la procurorii botoşăneni de doi ani. Prejudiciul creat de Axinte în acest dosar este de 2,4 milioane de lei, scrie botosaninews.

În acest dosar, Axinte este acuzat că, în calitate de director al Direcţiei Silvice, a diminuat fondul forestier de stat cu 740 de hectare, ca urmare a unor retrocedări abuzive către trei cetăţeni străini. Este vorba de Sigler Erwin (111 hectare), Stoeanovici Heilsen Constantin Anton (271 hectare) şi Bellu Mathias Alexander (358 hectare).

Axinte este acuzat că nu şi-a exercitat corect atribuţiile de serviciu, pentru că nu a contestat în instanţă o hotărâre a Comisiei Judeţene de Fond Funciar, cu toate că, în urma unui control făcut de Corpul de Control al directorului general al Romsilva, i s-a cerut în mod expres acest lucru.

Mai mult decât atât, după ce retrocedează terenul forestier către unul dintre cetăţenii străini (Mahtias Alexander Bellu), dispune cumpărarea, tot în 2007, celor 358 de hectare de către Direcţia Silvică, plătindu-i cetăţeanului străin o sumă fabuloasă de bani: 2.439.450 de lei, adică un preţ de 6.950 lei pentru un hectar de pădure la Dobârceni.

Procurorii au instituit sechestru asiguratoriu pe bunurile familiei Axinte, printre care şi cel peste 100 de hectare de pădure cumpărate de el ca persoană fizică în 2008. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Liviu Axinte PNL
DorohoiNews.ro, 15-12-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.12.2011 la 16:42

Mititelu de MIMI,ce bine-i iar sta la MITITICA, macar 15 ani! Averea confiscata, bineinteles.

16.12.2011 la 08:53

vrajeala

15.12.2011 la 22:11

Probabil asta-i pretul pe care il platesti cand te .... contra vantului.

15.12.2011 la 19:31

totul este politic daca ar trece la pdl totul ar fi perfect.

15.12.2011 la 18:21

Esti inteligent daca crezi doar jumatate din ceea ce auzi. Esti intelept daca stii care e jumatatea...

15.12.2011 la 18:17

E politic ?? Saracutul necajit?? datii cateva mii de euro pt sarbatori ca nu mai fura saracu??? Nu numai ca buzunarele lui sunt pline sper ca nu mault timp Si credeti ca s/a terminat cu hotiile la padurari ????

15.12.2011 la 15:31

lasa ca te iau ,Mimi, in gazda daca ramai fara vila

15.12.2011 la 11:07

SINCER IL COMPATIMESC...TOTUL E POLITIC ..... ...SCAPA CINE POATE.....

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro